Scopul aromelor si aditivilor e sa faca nada mai atractiva, mai "prinzatoare". Printr-o dizolvare mai lenta sau mai rapida norii de arome arata practic drumul spre locul nadit. Avand mirosul dezvoltat, pestii gasesc mult mai usor nada aromatizata. Aromele sunt receptate de pesti atat prin miros, cat si prin gust (cu ajutorul organelor specializate) atunci cand aroma se difuzeaza omogen in apa.
De fapt, toata suprafata corpului recepteaza aromele, cel mai dezvoltat organ fiind, bineinteles, nasul. Daca reusim sa trezim interesul pestilor, cu ajutorul norului creat, suntem pe drumul cel bun pentru ca pestii se vor indrepta spre locul unde concentratia aromei "interesante" e mai mare. Supraaromatizarea induce in eroare "sistemul de navigatie" bietii pesti nemaistiind incotro s-o ia.
Aromele aflate pe piata sunt, in mare parte, sintetice si concentratia acestora e, de cele mai multe ori, foarte mare, deci e necesara dizolvarea lor pentru obtinerea efectului dorit. Aromele au la baza, in principal sucul de zahar. Apoi, diferite uleiuri sau alcool formeaza partea lichida iar glucoza sau diverse fainuri constituie baza nadelor solide. Aromele dizolvate in alcool (datorita dizolvarii rapide si a densitatii mai mici decat cea a apei) sunt eficiente atunci cand nadim la adancimi mai mari si dorim crearea unui efect de explozie. Daca doriti obtinerea unui efect omogen pe intreaga coloana de apa, va recomand folosirea aromelor dizolvate in uleiuri. E buna ideea care tocmai v-a venit. De ce sa nu combinam aceste arome pentru a beneficia de toate avantajele?
Raportul de combinare a aromelor pe baza de uleiuri cu cele pe baza de alcool depinde in cea mai mare parte de temperatura apei. Intr-o apa mai rece vom adauga o cantitate mai mare de esente pe baza de alcool, iar intr-o apa mai calda vor avea castig de cauza aromele dizolvate in uleiuri. Bineinteles ca si de data aceasta producatorii specializati ne-au luat-o inainte lansand pe piata arome ce combina cele doua tipuri de arome lichide (Mosella Attac) astfel incat aroma si gustul sa fie receptate de pesti intr-o combinatie perfecta. Va atrag din nou atentia sa cititi instructiunile de utilizare emise de producator pentru ca in loc de un efect atractant putem obtine unul de indepartare a pestilor.
La naditul "pentru obisnuire", cel mai des aplicat in pescuitul crapului, sunt de parere ca cel mai mult conteaza nadirea aceluiasi loc, periodic, pentru a-i obisnui cu belsugul locului si, cel mai important, e sa aplicam aromele pe momeala din carlig (boillies, porumb). Aditivii lichizi creati pentru aromatizarea momelii din carlig sau din momitor sunt mai concentrati, se dizolva incet si-si mentin efectul pe o perioada mai mare de timp. Aceste arome se comercializeaza in flacoane de 10-50 ml si sunt cunoscute si sub numele de "dip"-uri.
Referitor la folosirea aromelor, pestii rapitori sunt cei mai neglijati, desi efectele sunt valabile si pentru aceasta categorie. Bineinteles ca la acest capitol aroma dominanta este cea de peste. Nu uit niciodata sa ung cu ulei de peste feliile servite la salau.
Concluziile generale referitoare la specii si aromele lor preferate ar fi urmatoarele:
- crap si platica in lacuri: arome dulci, vanilie, fructe, caramel;
- crap salbatic in ape curgatoare: arome "puturoase" - scoica, peste, raci.
- scobar, clean, mreana: adora aromele condimentate si cea de cascaval, branza sau sange.
Daca tot am adus vorba de aroma de cascaval si branza, va sugerez sa manipulati cu grija si prudenta aceste pungi deoarece - va spun din propria-mi experienta - doamnele, in general si nevestele, in special, nu vor fi foarte incantate de un eventual mic accident in urma caruia o punga de acest gen se va goli in masina sau chiar in casa.
Revenim spunandu-va ca, referitor la nade, solutia optima e folosirea acelora aromatizate din fabricatie si sa folositi combinatii cu aditivi sau arome doar in rarele cazuri in care folosirea lor "asa cum sunt" nu da rezultate.
Multi pescari sunt de parere ca aromele pe care le adaugam nu au efect si reusita unei nade depinde de consistenta si de aroma de baza pe care le are. Partial sunt de acord, dar cred ca cei mai multi dintre noi credem in imbunatatire nadei cu cate o "combinatie speciala" prin care marim efectul de nadire. Din pacate, o combinatie mereu eficienta nu exista, combinatia folosita in partida de azi poate sa nu aiba absolut nici un efect in cea din ziua urmatoare.
In final, va incurajez pe toti sa experimentati cat de mult posibil. Incercati, in caz de "liniste totala", ceva nou si nu insistati sa folositi aroma care a avut o data sau de mai multe ori un efect extraordinar.
Fir intins!